The Sweetest Oblivion 

Danielle Lori

După o perioadă de review slump, The Sweetest Oblivion m-a scos complet din rutină. E cartea la care mă întorc mereu, de fiecare dată cu aceeași emoție ca la prima lectură. Mă face să simt exact ca într-un parc de distracții: am încercat toate atracțiile, dar odată ce am găsit-o pe preferata mea, vreau să mă dau iar și iar. Am citit romanul de patru ori deja și tot simt nevoia să-l recitesc—Nico și Elena au acel „high” garantat de fiecare dată.

Un lucru pe care îl ador este faptul că cei doi interacționează încă din primele pagini. Tensiunea lor se simte instant, iar dinamica rămâne una dintre cele mai reușite dintr-un dark romance. Scenele lor împreună sunt iconice, la fel și secundarii: Luca, Benito, Dom, Nonna, Lorenzo—unul dintre cele mai memorabile side cast-uri. Lorenzo chiar merită propria carte, mai ales când roșește vorbind cu Elena.

Și adevărul universal: Nico s-a îndrăgostit primul și tare. E obsedat de Elena din clipa zero, iar micile lui reacții—iritarea când ea e drăguță cu toți în afară de el, replicile iconice („I’d burn the Fates to the ground”), gesturile, tatuajele, detaliile vizuale—îl fac unul dintre cei mai bine scriși MMC din gen. Tot el e singurul care o vede și o iubește pentru ce este ea, nu pentru ce poate oferi familiei sale.

Elena, la rândul ei, e o FMC rară în dark romance: dulce, empatică, cu principii puternice, dar capabilă să arunce orice mască în prezența lui Nico. E soft, dar nu slabă; are integritate și rămâne fidelă promisiunilor făcute—atât cele față de ea însăși, cât și față de Nico. Iar dinamica lor? Blândă, intensă, amuzantă, cu exact doza potrivită de rezistență și tensionare. Te face să vrei să îi protejezi pe amândoi.

Mi-a plăcut și modul în care Elena își asumă ceea ce simte. Nu există monologuri cringe cu „my body is betraying me”; e sinceră cu ea însăși, chiar dacă nu întotdeauna cu voce tare. Și recunosc: faptul că se preface că citește cărți istorice de fațadă, dar e o romantică incurabilă în secret, m-a făcut să mă simt prea reprezentată.

În esență, The Sweetest Oblivion e cartea la care mă întorc pentru confort, pentru dinamica perfectă, pentru replicile memorabile și pentru cea mai frumoasă combinație de tensionare, chimie și vulnerabilitate. E familiară, dar de fiecare dată la fel de captivantă. Și sunt sigură că o voi reciti din nou foarte curând.

Adriana Pavăl